
Primăria municipiului Chișinău, prin Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, anunță organizarea, în perioada 23 martie – 03 aprilie 2026, a unei etape de testare a elevilor din clasele a IX-a și a XII-a, în vederea pregătirii pentru examenele naționale de absolvire.

Această etapă oferă elevilor oportunitatea de a-și verifica nivelul de pregătire prin rezolvarea unor teste construite după structura și rigorile celor oficiale, contribuind astfel la familiarizarea cu cerințele evaluărilor finale.

În baza lucrărilor realizate, cadrele didactice vor formula analize detaliate privind relevanța și calitatea itemilor, gradul de dificultate, coerența structurii testelor, precum și aspectele tehnice și metodologice ale acestora. Concluziile vor sta la baza perfecționării instrumentelor de evaluare pentru sesiunea curentă.

Rezultatele acestei testări vor fi utilizate de echipele de elaborare pentru optimizarea testelor finale din sesiunea 2026, asigurând un proces de evaluare echilibrat și corect.

DGETS încurajează elevii să valorifice această etapă ca pe un exercițiu util de consolidare a cunoștințelor. Seturile de teste din anii precedenți pot fi consultate pe platforma oficială a Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare
https://ance.gov.md/, constituind un instrument eficient de pregătire.

De asemenea, în zilele de testare, subiectele și baremele de corectare vor fi publicate pe pagina dedicată sesiunii 2026.

Precizăm că lucrările realizate în cadrul testării nu sunt notate, scopul fiind unul exclusiv orientativ și de sprijin în procesul de pregătire.