📍 28 martie 2026 | Municipiul Chișinău
Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău informează despre desfășurarea Forumul Municipal al Elevilor din Chișinău, o platformă relevantă de dialog și implicare civică, dedicată elevilor din instituțiile de învățământ din municipiu.
Evenimentul a avut drept obiectiv consolidarea participării tinerilor în procesele decizionale și stimularea implicării active a acestora în viața comunității, oferind un cadru organizat în care elevii au putut aborda subiecte ce vizează mediul educațional, bunăstarea lor și dezvoltarea comunitară.
La activitate a fost prezent Andrei Pavaloi, șef adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, care a reiterat importanța dialogului constant între elevi și autoritățile publice locale, precum și necesitatea susținerii inițiativelor venite din partea tinerilor.
🏙️ Primăria municipiului Chișinău, în parteneriat cu DGETS, susține în mod consecvent activitatea Consiliilor Elevilor, prin alocarea resurselor financiare și dezvoltarea programelor dedicate participării civice.
💼 Astfel, în anul 2025 au fost alocate 1 milion de lei, iar în anul 2026 800 de mii de lei pentru susținerea inițiativelor elevilor, contribuind la dezvoltarea competențelor civice și a spiritului de implicare.
📢 Prin organizarea și susținerea acestui Forum, DGETS și Primăria municipiului Chișinău reconfirmă angajamentul ferm pentru promovarea unei culturi participative în rândul tinerilor și pentru consolidarea unui dialog eficient între elevi și autoritățile publice locale.















